
În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 967/2018 și Codul Contravențional al Republicii Moldova,
toți deținătorii și administratorii de terenuri sunt obligați să prevină și să distrugă ambrozia, o plantă invazivă extrem de periculoasă, care provoacă alergii severe, crize de astm și, în cazuri grave, șoc anafilactic.
Pentru combaterea eficientă a ambroziei este necesar:
efectuarea lucrărilor de cosire sau smulgere, în mod repetat, pe tot parcursul sezonului de vegetație;
utilizarea erbicidelor omologate, acolo unde este posibil, pentru a preveni înflorirea și răspândirea polenului.
Nerespectarea acestor obligații atrage sancțiuni, conform legislației în vigoare.
Agentul constatator din cadrul autorității publice locale va efectua controale privind respectarea obligațiilor de combatere a ambroziei.
Nu așteptați intervenția altora ! Fiecare locuitor este responsabil de terenul propriu și de zonele adiacente (acostamente, margini de drum, curți, grădini etc.).
Haideți să ne implicăm cu toții pentru:
un mediu sănătos,
o comunitate protejată,
și un aer curat pentru toți, mai ales pentru copii și persoanele vulnerabile !
Tohatin Chisinau, Moldova